Coronacriza: Companiile europene din sectorul agroalimentar primesc un ajutor de 700 milioane de euro

Companiile din sectorul agroalimentar vor primi o finanțare de 700 de milioane de euro în contextul pandemiei de coronavirus prin intermediul Planului de Investiţii pentru Europa. De asemenea, Comisia Europeană a propus joi un instrument denumit SURE, ce pune la bătaie 100 de miliarde de euro, pentru a ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi pentru a sprijini întreprinderile în această perioadă de criză.

Comisia Europeană (CE) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) aprobă o finanţare de 700 de milioane de euro pentru sectorul agroalimentar în cadrul Planului de investiţii pentru Europa, pe fondul pandemiei de coronavirus.

„Finanţarea îşi propune să sprijine companiile private care funcţionează de-a lungul lanţurilor valorice de producţie şi prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice şi a bioenergiei. Programul va contribui la menţinerea şi crearea de locuri de muncă în zonele rurale şi, prin urmare, va promova dezvoltarea rurală şi integrarea teritorială în întreaga UE. Programul este o continuare a primului împrumut de 400 de milioane de euro pentru agricultură şi bioeconomie”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar remis vineri Agerpres.

Joi, 2 aprilie 2020, CE şi BEI au anunţat lansarea unei noi iniţiative de finanţare care îşi propune să deblocheze investiţii de aproape 1,6 miliarde de euro în sectorul agriculturii şi bioeconomiei.

„Pandemia de coronavirus ne afectează pe fiecare dintre noi şi absolut fiecare sector. În acest context dramatic, salut acest al doilea pas în strategia BEI de a finanţa, în cadrul Planului de Investiţii, măsuri de implementare a unui plan de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Sunt ferm convins că va fi un instrument foarte important şi util care va ajuta sectorul să rămână robust şi rezistent pentru a depăşi criza”, a declarat pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Comisia Europeană (CE) a propus, joi, instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi va sprijini întreprinderile, astfel încât acestea să se menţină pe linia de plutire, informează Executivul comunitar.

Potrivit Comisiei, de acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii şi pescarii, precum şi persoanele cele mai defavorizate.

În ceea ce priveşte agricultura şi pescuitul, două sectoare care au un rol esenţial deoarece ne furnizează alimentele pe care le consumăm, Comisia apreciază că aceste sectoare sunt grav afectate de criză, ceea ce afectează în consecinţă lanţurile de aprovizionare cu alimente şi economiile locale susţinute de aceste sectoare. Ca şi în cazul fondurilor structurale, utilizarea Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime va deveni mai flexibilă. Statele membre vor putea să ofere sprijin: pescarilor, pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit; fermierilor din sectorul acvaculturii, pentru suspendarea temporară sau reducerea producţiei şi pentru acordarea de sprijin şi organizaţiilor de producători, pentru depozitarea temporară a produselor pescăreşti şi de acvacultură.

SURSA:  https://www.capital.ro/coronacriza-companiile-europene-din-sectorul-agroalimentar-primesc-un-ajutor-de-700-milioane-de-euro.html

Lasă un răspuns