Cine este de fapt cel mai bogat fotbalist din lume! Nimeni nu îl cunoaște, dar are o avere de miliarde de euro

Când ne gândim la cei mai bogați jucători din lume, prima idee ne duce la fotbaliști cunoscuți, care au contracte și salarii de sute de milioane de euro. Cu toate acestea, de multe ori, averea vine în familie și nu trebuie neapărat muncită.

Nici Cristiano Ronaldo, nici Leo Messi, nici David Beckham nu pot egala averea acestui jucător de fotbal mai puțin cunoscut, dar care are o avere astronomică.

Toți fotbaliștii mari ai lumii sunt eclipsaţi de un fotbalist de care nu a auzit nimeni, deşi este legitimat la un club din Premier League, din Anglia. Este vorba de Faiq Bolkiah, un jucător de 22 de ani de la Leicester City, care nu a apucat însă să debuteze la prima echipă.

Tatăl său este prinţul Jefri Bolkiah, fratele mai mic al sultanului din Brunei, un om cu o avere de 20 de miliarde de euro. Despre acesta se spune că este omul care a văzut cei mai mulţi bani la un loc şi că a reuşit performanţa de a cheltui un miliard pe an pentru extravaganţele sale şi stilul de viaţă extrem de luxos.

Faiq Bolkiah are un salariu infim la Leicester City

Născut în California, dar educat în Anglia, Faiq, în vârstă de 22 de ani,  a fost pasionat de fotbal de mic şi a crescut la Academia lui Southampton. Înainte de a semna cu Leicester, a mai trecut pe la juniorii de la Arsenal şi Chelsea, scrie digisport.ro.

La gruparea vulpilor a fost coleg cu Alex Paşcanu – amândoi au fost titulari la echipa a doua a lui Leicester. Românul a preferat să-şi încerce norocul în Liga 1, unde a semnat cu campioana CFR Cluj. Bolkiah are un salariu infim faţă de cei pe care îi eclipsează în topul bogaţilor. Încasează doar 1 000 de lire sterline pe săptămână la Leicester. Cea mai mare realizare este aceea că a fost numit căpitanul naționalei din Brunei.

Cristiano Ronaldo îl urmează pe Bolkiah cu o avere de 450 de milioane de euro, iar podiumul este completat de Leo Messi, cu 400 de milioane de euro. Zlatan Ibrahimovic, cu 190 de milioane şi Neymar, cu 185 de milioane de euro, figurează în top 5.

SURSA:  https://www.capital.ro/cine-este-de-fapt-cel-mai-bogat-fotbalist-din-lume-nimeni-nu-il-cunoaste-dar-are-o-avere-de-miliarde-de-euro.html

Lasă un răspuns