Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în finala de la WTA Roma. Cu cine va juca pentru titlul la Foro Italico

Simona Halep s-a calificat în finala WTA Roma după o victorie impresionantă contra ibericei Garbine Muguruza, scor 6-3, 4-6, 6-4. A fost o adevărată demonstrație de forță dată de jucătoarea de pe locul 2 mondial, în special în setul decisiv.

Este cea mai importantă finală pe care o joacă Halep în 2020, prima de turneu de categorie Premier 5. Competiția de la Dubai a fost de categorie Premier, iar cea de la Praga de categorie International. Ambele mai slabe, cea din Cehia cu două trepte mai jos.

Iar nivelul mai ridicat la care joacă Simona Halep se simte și în conturile româncei. Va încasa un cec în valoare de 150.000 de euro pentru calificara în ultimul act. Iar dacă va reuși să câștige și finala de luni, premiul va crește la 205.190 de euro.

Simona Halep rămâne în cursa pentru locul 1 WTA la finalul lui 2020. Cum poate reuși acest lucru

Ar putea fi primul titlu pentru Simona Halep la Roma, unul dintre turneele ei favorite. A mai jucat de două ori în ultimul act al competiției de la Foro Italico, dar a fost de fiecare dată învinsă de Elina Svitolina. Karolina Pliskova este cea mai probabilă adversară din acest an. Jucătoarea este deținătoarea trofeului.

Datorită victorie de astăzi, Simona Halep rămâne în calcule pentru primul loc în clasamentul WTA. Dar pentru asta ar avea nevoie să câștige finala de luni, dar și să obțină un al treilea titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros.

900 de puncte WTA se acrodă pentru titlul de la Roma. Anul trecut, Simona Halep era eliminată în turul 2 chiar de Marketa Vondrousova, jucătoare pe care o poate înfrunta în finala din 2020.

Turneul de la Roland Garros va lua startul pe 27 septembrie, iar Simona Halep este favorită numărul 1 a competiției. Ashleigh Barty s-a retras și a decis să nu mai joace deloc în 2020.

SURSA:https://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/cati-bani-a-castigat-simona-halep-pentru-calificarea-in-finala-de-la-wta-roma-cu-cine-va-juca-pentru-titlul-la-foro-italico-19101127?utm_source=Mediafax&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee

Lasă un răspuns