Antreprenorii critică măsurile Guvernului. CNIPMMR: Este enorm şi nejustificat. Ce îi nemulțumește pe oamenii de afaceri

Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, susține că ar fi fost nevoie de sume mici şi destinate cât mai multor IMM-uri, în cadrul granturilor oferite de Guvern pentru capitalul de lucru.

Includerea achiziţiei de echipamente şi utilaje în cheltuielile eligibile pentru granturile de capital de lucru pentru întreprinderile mici şi mijlocii din proiectul de ajutor financiar de 350 de milioane de euro reprezintă un ajutor de investiţii mascat în capital de lucru, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.

Jianu a prezentat poziţia celei mai mari asociaţii a IMM-urilor cu privire la Ordonanţa de Urgenţă 130 din 31 iulie 2020, prin care Guvernul reglementează condiţiile pe baza cărora microîntreprinderile, întreprinderile mici şi cele mijlocii afectate financiar de starea de urgenţă sau de starea de alertă pot accesa sprijin financiar nerambursabil, majoritar din fonduri europene.

”Este un ajutor de stat mascat”

Ajutoarele de stat destinate IMM-urilor prin acest program ajung la suma totală de un miliard de euro.

„Un lucru strecurat ca şi cheltuială eligibilă pentru aceste granturi de capital de lucru e faptul că poţi să-ţi cumperi echipamente sau utilaje. Păi ce capital de lucru e cu achiziţie de echipamente şi utilaje? De fapt este un ajutor de stat mascat, e un ajutor pentru investiţii mascat.

Capitalul de lucru înseamnă de fapt plata cheltuielilor curente – a salariilor, chiriilor, datoriilor către furnizori, în niciun caz echipamente şi utilaje”, a afirmat Florin Jianu.

De asemenea, preşedintele CNIPMMR a criticat faptul că plafonul pentru fondurile destinate capitalului de lucru a fost fixat de Guvern la 150.000 de euro, în condiţiile în care state precum Germania, Franţa, Italia sau Spania au un plafon maxim de până în 35.000 de euro.

”Nevoi de cheltuieli false”

„În opinia noastră, granturile de capital de lucru ar fi trebuit să aibă o valoare de maximum 30.000 – 35.000 de euro. S-a ajuns la granturi de capital de lucru de până la 150.000 de euro. Gândiţi-vă că 150.000 de euro capital de lucru e enorm, vorbim totuşi de o structură a întreprinderilor mici şi mijlocii în care marea majoritate sunt micro-întreprinderi.

Aşa cum Germania a dat granturi de până la 30.000 de euro, Franţa, Italia, Spania, toate aceste ţări mult mai dezvoltate decât România au dat granturi de capital de lucru de până în 30.000 de euro, noi am ajuns să dăm granturi de capital de lucru de 150.000 de euro”, a explicat Florin Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a subliniat că un plafon atât de ridicat va avea ca efect depunerea de către IMM-urile mai dezvoltate de cereri de finanţare pentru nevoi de cheltuieli false.

”Este enorm şi nejustificat”

„Guvernul spune aşa: avem 350 de milioane de euro alocate pentru capital de lucru. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de 10.000 de beneficiari. Dacă iei 350 de milioane de euro şi împarţi la 10.000, înseamnă 35.000 de euro per beneficiar. Nu asta e media?

De fapt ei recunosc aici ce spunem şi noi, că pentru a avea 10.000 de beneficiari la o alocare de 350 de milioane, înseamnă că media e 35.000 de euro pe beneficiar. Noi spunem că trebuia să se pună o limită maximă de 35.000 de euro, nu o limită maximă de 150.000 de euro pentru ceea ce înseamnă capital de lucru.

Asta a făcut Franţa, Italia, Spania, deci nu e un lucru pe care noi îl inventăm în acest moment. Să dai 150.000 de euro capital de lucru este în opinia noastră enorm şi nejustificat. Prima măsură are 2000 de euro, alocaţi pentru cei care nu au angajaţi, foarte bine, şi trebuia să mai fie încă 2 sau 3 praguri, de 5.000 de euro, 10.000, 35.000 de euro şi atât.

”Sume mici şi destinate cât mai multor IMM-uri”

Trebuia să fie sume mici şi destinate cât mai multor IMM-uri. (Pentru ca banii, n.r.) să ajungă la cât mai multe IMM-uri şi să nu vedem proiecte cu nevoi false, pentru că întreprinderi mai mari vor spune: ‘am dreptul la 150.000 de euro, hai să pun acolo şi ce am nevoie şi ce n-am nevoie.’

În momentul în care ai o limită decentă de 35.000 de euro, pentru a avea 10.000 de beneficiari, exact cum estimează ei aici, tot asta va fi media, dacă înţeleg eu bine din ce spun ei aici”, a menţionat Florin Jianu.

În prezent, Ordonanţa de Urgenţă 130 este supusă aprobării Parlamentului, proiectul de lege pentru aprobarea acesteia fiind aprobat de Senat cu propuneri de modificare şi trimis Camerei Deputaţilor, de la care se aşteaptă raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

SURSA:https://www.capital.ro/antreprenorii-critica-masurile-guvernului-cnipmmr-este-enorm-si-nejustificat-ce-ii-nemultumeste-pe-oamenii-de-afaceri.html

Lasă un răspuns