Antreprenoarea care a devenit milionară datorită unei resurse pe care românii au ignorat-o şi-a crescut businessul cu aproape 50% chiar în pandemie

Compania Ivatherm, producătoare de articole de îngrijire a pielii bazate pe apa termală Herculane, a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 46% în primele cinci luni ale anului 2020 în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi estimează la finalul anului vânzări de 20 de milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de 2019, în ciuda efectelor pandemiei COVID-19.

„În contextul actual, există două tendinţe noi în ceea ce priveşte obiceiurile consumatorilor. Anxietatea şi preocuparea crescută faţă de sănătate schimbă felul în care alegem produsele pe care le consumăm. Preferinţele consumatorilor se îndreaptă tot mai mult spre produse sigure de farmacie, testate pentru eficienţă şi siguranţă. Pe de altă parte, există o tendinţă nouă de întoarcere la produse care utilizează resursele locale, aşa cum este şi cazul nostru”, a spus Rucsandra Hurezeanu, fondator şi CEO al Ivatherm.

Potrivit reprezentanţilor businessului, Ivatherm este cea mai mare companie românească de dermato-cosmetice, cu o cotă de 10% pe piaţa cosmeticelor de farmacie şi o prezenţă internaţională în 12 ţări.

Pentru a se adapta noului context de piaţă, compania a lansat pe piaţă încă de la sfârşitul lunii aprilie şi primele geluri pentru dezinfectarea mâinilor şi soluţii biocide.

În luna martie, reprezentanţii Ivatherm au fost invitaţi de către Cosmetics Europe şi BBC să participe la un proiect editorial care explorează inovaţia şi tendinţele din sectorul cosmetic european într-o serie de 15 filme documentare, Ivatherm fiind, potrivit reprezentanţilor comapniei, primul brand românesc prezent alături de marii jucători globali din sectorul cosmeticelor într-o astfel de iniţiativă.

SURSA:https://www.businessmagazin.ro/actualitate/antreprenoarea-care-a-devenit-milionara-datorita-unei-resurse-pe-19326834

Lasă un răspuns