Afaceri de la zero. Familia Uglai produce curele de ceas din piele naturală, hand-made, într-un atelier din Oradea, pe care le vinde în România şi în străinătate

„Start-Up Nation a fost proiectul de care am avut nevoie pentru a trece de la nivelul de angajat la cel de antreprenor. Îl consider un program foarte bun şi îl recomand tuturor celor care se află la început de drum.“

Vasile Uglai, licenţiat în arte şi design, a îmbinat pasiunea pen­tru ceasuri cu învăţăturile de­prinse în timpul facultăţii şi a pornit o afacere prin care pro­duce curele de ceas din piele naturală, hand-made, într-un atelier din Oradea, alături de soţia şi fiica sa. Businessul a pornit în urmă cu doi ani, fiind finanţat prin programul gu­ver­namental Start-Up Nation cu 200.000 de lei.

„Am zăbovit puţin în domeniul designu­lui interior, îndreptându-mă, fără să ştiu, spre ceea ce fac azi. La început, din pasiunea mea pentru ceasuri, mi-am dorit o curea nouă, însă nu am găsit una care să îmi placă. Atunci am decis să îmi fac singur una. Apoi am mai făcut încă una şi încă una, pe care le-am postat pe Facebook, iar în scurt timp am înce­put să primesc comenzi atât din România, cât şi din străinătate“, povesteşte Vasile Uglai, fonda­to­rul companiei Atelier Uglai.

Însă, la momentul respectiv, nu deţinea fon­durile necesare pentru a-şi face propriul ate­lier. La începutul anului 2017, soţia sa a aflat de programul de finanţare Start-Up Nation, derulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Astfel, au depus un proiect în scopul obţi­ne­rii ajutorului financiar, au obţinut banii de la stat şi cu aceştia şi-au făcut un atelier în mijlo­cul oraşului Oradea. Finanţarea de 200.000 de lei a fost investită în achiziţionarea echi­pamentelor necesare şi susţinerea angajaţilor.

„Start-Up Nation a fost proiectul de care am avut nevoie pentru a trece de la nivelul de angajat la cel de antreprenor. Îl consider un program foarte bun şi îl recomand tuturor celor care se află la început de drum“.

Producţia efectivă în noul atelier a pornit în 2018, iar antreprenorul spune că într-o lună realizează aproximativ 70-100 de curele de ceas din piele, hand-made. Materia primă – pielea – şi materialele necesare realizării produselor sunt achiziţionate de la furnizori români.

Comenzile vin atât din mediul online, cât şi direct în atelier. Preţurile curelelor pornesc de la 120 lei şi cresc în funcţie de complexitatea lucrării şi în funcţie de tipul de piele ales de client.

Înainte de realizarea produselor, meşte­rul discută cu fiecare client în parte pentru a afla ce îşi doreşte. „Eu dau valoare ceasurilor prin curelele pe care le realizez, le scot din ba­na­litate.“ „Colaborez cu un creator român de ceasuri, astfel curelele mele ajungând la diferite perso­na­lităţi, atât din Roamânia, cât şi din străinătate, precum Sylvester Stallone. De altfel, Papa Francisc, a primit din partea Guvernului României un ceas Augustin Matei, iar cureaua a fost concepută şi realizată de mine“, susţine Vasile Uglai.

În acest an, antreprenorul are în plan să-şi lărgească gama de produse. Recent, el a realizat primele portcarduri din piele, pentru care vede o cerere în creştere din partea clienţilor.

În viitor, el intenţionează să creeze şi curele pentru pantaloni, dar şi diferite accesorii din piele naturală, lucrate manual.

Vasile Uglai spune că anul 2018 a fost provocator, dar satisfacţiile au fost pe măsură,  atât din punct de vedere material, cât şi profesional. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 44.000 de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. „Viziunea mea pentru următorii cinci ani este să creez curele pentru personalităţile din întreaga lume. Acum, consider că sunt în topul creatorilor de curele de ceas din lume, domeniu pe care îl stăpânesc foarte bine, şi vreau să ajung în topul creatorilor de portcarduri din piele naturală şi pe parcurs în topul producătorilor de curele din piele“.

sursa:  zf

Lasă un răspuns