Afaceri de la zero. Dragoş Ionescu produce mobilă la comandă sub brandul Mobila Tudora, iar anul trecut a avut venituri de 1,2 milioane de lei

Antreprenorul a înfiinţat businessul în 2018, iar în 2019 a început să vândă primele obiecte de mobilier. Dragoş Ionescu are în plan deschiderea unui magazin.

Dragoş Ionescu produce mobilă la comandă sub brandul Mobila Tudora în judeţul Prahova, iar anul trecut veniturile au ajuns la circa 1,2 milioane lei. Businessul a fost înfiinţat în 2018, dar în 2019 au fost vândute primele obiecte de mobilier.

„Eu lucrez de la 17 ani în acest dome­niu, de când m-am angajat prima dată şi până acum am ajuns să îl cunosc foarte bine şi am zis că ar fi cazul să îmi des­chid o firmă, având multe cu­noştinţe în domeniu, am zis că mă ajută şi am hotărât să fac acest pas. Firma a fost în­fi­inţată în 2018, dar am dat drumul la activitate în oc­tombrie 2019. La în­­ce­put a fost destul de greu pâ­­nă am reuşit să aduc clienţi“, spune Dragoş Ionescu.

Din octombrie 2019 şi până la izbucnirea pan­demiei, antrepre­no­rul spune că a fost des­tul de dificil, fiind un busi­ness la început. Odată cu debutul pande­mi­ei, Dragoş Ionescu a fost nevoit să se adapteze noilor condiţii, mizând foarte mult pe partea de online.

„Pandemia ne-a afectat şi pe noi, nu mai puteam să lucrăm cum eram obişnuiţi, să luăm contact cu omul, a trebuit să mer­gem foarte mult online. Am mers şi pe pro­mo­vările online, am înce­put să dăm pre­ţurile prin te­lefon şi foarte multe detalii tot prin te­le­fon, nu ne-am dus la măsurători decât dacă am primit acordul cli­en­tului pen­tru mo­bi­lie­rul res­pectiv. Nu am fost foarte afec­taţi de criză pen­tru că am făcut tot posi­bilul să lu­crăm şi să stăm pe piaţă“, adaugă antreprenorul.

Sub brandul Mobila Tudora sunt pro­du­se diverse obiecte de mo­bilier, dar cele mai multe co­menzi au fost pentru mo­bilier de bu­că­tărie. Materia primă pen­tru pro­­duc­ţia de mobilier este achi­zi­ţio­nată de la diverşi furnizori din Bu­cu­reşti şi Prahova. Antrepre­norul spune că pe lân­gă mobilier el le asigură clienţilor livra­rea şi montarea.

În medie, o bucătărie de trei metri ajun­ge la circa 5.000 lei, sumă în care sunt in­clu­se şi serviciile de livrare şi montaj al mobilei.

Investiţia în business a ajuns la circa 50.000 lei. „Am primit şi fonduri nerambursabile, este foarte greu să faci din bani proprii, îţi trebuie o investiţie mare pentru că ai nevoie de diferite utialaje ca să poţi funcţiona.“

Momentan antreprenorul produce mobil„ la comandă, dar se gândeşte să fabrice obiecte de mobilier şi în serie.

„M-am gândit că încerc şi partea de serie, dar în momentul în care o să îmi mai cumpăr câteva utilaje ca să mă ajute pentru gama de serie, acolo preţurile de vânzare sunt foarte mici, îţi trebuie aparatură mai performantă ca să faci în timp util, în viitor mă gândesc să îmi deschid şi un magazin“.

Anul trecut antreprenorul a deschis şi un magazin de accesorii pentru mobilier, astfel încât, să nu mai fie nevoit să apeleze la diverşi furnizori. Investiţia în magazin a ajuns la circa 70.000 lei. De asemenea, în 2020, Dragoş Ionescu a primit un credit de la BT Mic, una dintre companiile grupului financiar Banca Transilvania, orientată către întreprinzători, pentru achiziţionarea unor utilaje noi.

Anul trecut numărl comenzilor primite a fost de circa 150, iar clienţii provin atât din Prahova, cât şi din Bucureşti.

Dragoş Ionescu are în plan să îşi cumpere propriul spaţiu de lucru, în prezent, atelierul din Prahova fiind un spaţiu închiriat, iar pentru anul acesta, el speră să îşi crească veniturile.

SURSA:https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-de-la-zero-dragos-ionescu-produce-mobila-la-comanda-sub-20030275

Lasă un răspuns